Diferența dintre un job și o carieră

Adesea se creează o confuzie între termenul de carieră și noţiunea de loc de muncă. Însă între conceptul de carieră și acela de job este o diferență majoră. Simplu spus, job-ul este un lucru pe care îl faci pentru a primi un salariu la sfârșitul lunii; așadar, acesta este doar o muncă plătită, pe când cariera reprezintă o activitate fructuoasă, care aduce satisfacţie. Cariera este un drum, marchează trecerea noastră prin viaţă, dar are în special legătură cu activitatea pe care o desfășurăm şi cu angajarea. De carieră trebuie să ne ocupăm în mod activ, trebuie să o planificăm, gestionăm, urmărim, nu să așteptăm întreaga viață salariul de la sfârșitul lunii. Cariera poate fi dinamică, uneori avansăm repede, uneori lent, uneori rămânem mai mult timp la un loc de muncă, iar uneori schimbăm des locurile de muncă. Deja noţiunea extinsă de carieră devine mai clară, ea cuprinde toate sarcinile de muncă pe care le-am efectuat de-a lungul vieţii. Munca este o noţiune mai restrânsă decât cariera şi include toate sarcinile prestabilite pentru un anumit loc de muncă în companie.

Diferența dintre job și carieră:

JOB
Perspective pe termen scurt
Rezultate imediate
Determinat de către organizație
Urmărește nevoi organizaționale
Sistem motivațional fix, limitat
CARIERĂ
Perspectivă pe termen lung
Dezvoltare pe termen lung
Determinată de către individ
Unește nevoile individuale și organizaționale
Motivații multiple (dezvoltă scopurile unui individ)

 

Este posibil ca un job să se transforme într-o carieră, dar necesită foarte multă performanță în domeniul respectiv și un efort continuu din punct de vedere al dezvoltării personale. Însă, dacă intri în rutină și nu mai oferi performanță ridicată, riști propria oportunitate de dezvoltare și avansare.

Transformarea unei cariere într-o afacere

Urmărește tendințele - Atunci când îți dezvolți o afacere, nu este destul să utilizezi metodele deja învățate. Trebuie să fii în mod constant în pas cu timpurile actuale, să utilizezi strategii, metode, tehnologii noi, toate astea pentru a avansa din punct de vedere profesional și pentru a  avea o mai bună performanță la locul de muncă actual. Există o gamă de cursuri și seminarii specializate, întâlniri de afaceri și conferințe care expun tendințele curente în anumite domenii. Este necesar să urmărești ceea ce se întâmplă în domeniul tău de afaceri și să acționezi în conformitate cu evenimentele. Deoarece, dacă tu nu vei face acest lucru, altcineva o va face în locul tău.

Învățarea pe tot parcusul vieții - Investiția în cunoaștere este cea mai bună, deoarece vei avea multe beneficii de pe urma ei mai târziu. În zilele noastre, mulți angajatori nu cer calificări formale. În ciuda acestui fapt, studiile arată faptul că terminarea studiilor este un lucru eficient din punct de vedere al costurilor. Chiar dacă studiile necesită cheltuieli și trebuie să le fie acordat timp, rezultatele sunt profitabile din mai multe puncte de vedere. De fapt, la câțiva ani după absolvire, investiția este returnată în totalitate.
Însă, atât angajații cât și angajatorii sunt de acord asupra faptului că deținerea de cunoștințe la un nivel avansat este un avantaj competitiv decisiv atât pentru indivizi cât și pentru afaceri. Conform sondajelor, 62% dintre angajatori a fost de acord cu faptul că investiția în educația angajaților este cea mai profitabilă investiție a companiei. 
Cel mai puternic avantaj competitiv este obținut prin investiția în tine însuți, în cunoașterea și propria ta instruire. Este nevoie ca întotdeauna să îți găsești timp pentru a învăța în plus, chiar dacă lucrezi. Cine consideră că a ajuns să cunoască și să învețe tot ce trebuia învățat trăiește într-o lume care nu mai există, deoarece mediul de lucru este într-o schimbare continuă. Astfel, este necesar să te îmbunătățești în fiecare moment al vieții pentru a putea rămâne în competiție.

Schimbarea locului de muncă - în trecut, în cartea de muncă a unei persoane erau trecute doar una sau două companii în întreaga viață. În zilele noastre nu este deloc surprinzător să schimbi de-a lungul vieții la peste 5 locuri de muncă. Dacă un manager de Resurse Umane vede că ai lucrat într-o singură companie timp de 20 de ani, își poate pune întrebarea dacă ai reușit vreodată să progresezi în dezvoltarea carierei. Ești ambițios? Este ceva în neregulă cu tine? 
Pentru unii, se întâmplă să își dorească să lucreze în altă parte și să își schimbe locul de muncă o dată la câțiva ani. Acest lucru este normal, natural - dorința de a schimba locul de muncă pentru a ajunge la acelea care pot conferi progres în carieră.

Alegerea carierei potrivite este o sarcină grea când sunteţi la început. Nu ştiţi la ce sunteţi buni, aveţi interese multiple. Nu este uşor nici când atingeţi gradul de maturitate şi simțiți nevoia să vă schimbați cariera. Motivul este doar câştigul, sau…? Totul devine mult mai simplu când ştiţi ce vă place să faceţi şi la ce sunteţi buni.

De fapt, este vorba de schimbare. Ca să vă transformaţi nemulţumirea în satisfacţie, trebuie să gestionați schimbarea. Deci, trebuie să analizăm situaţia în care ne aflăm, să planificăm unde vrem să ajungem şi să întreprindem activităţile pentru a realiza aceasta. Secretul gestionării schimbării este să nu ne opunem, ci să învăţăm din ea, să creştem şi să ne dezvoltăm. Dacă aveţi un loc de muncă ce vă nemulţumeşte zilnic, nu trebuie să vă temeţi să-l schimbaţi. Cu siguranţă veți găsi un alt loc de muncă care vă va oferi posibilitatea să vă construiţi o carieră de succes, dar nu veţi avea parte de asta dacă nu reacţionaţi la nemulţumirea curentă față de locul de muncă actual.

Avansare - Dacă vreţi să avansaţi, nu este suficient să vă străduiţi doar o zi sau o săptămână, şi în rest să lucraţi ca până acum. Dacă munca angajatului nu este apreciată, acesta trebuie să discute cu angajatorul ca să afle dacă face ceva greşit. Dacă în ciuda efortului depus nu e loc de avansare, cu siguranţă puteţi încerca să vă schimbaţi locul de muncă.